În cadrul proiectului care s-a realizat la Chişinău au fost făcut în jur de 40 de filme, iar în luna iulie vor fi selectate doar 24 de lucrări pentru a creiona imaginea Chişinăului.
Portretele video al Chişinăului ne înfăţişează un oraş extrem de aglomerat, sufocant pe alocuri, în care te simţi bine doar cînd ieşi în afara lui. Fiecare film încearcă să surprindă culoarea locală şi elementele pitoreşti, ca, în cele din urmă, să descoperim că, paradoxal, dincolo de diferitele maniere cinematografice, există şi un numitor comun. Adică, atunci cînd se gîndesc la Chişinău, cei mai mulţi dintre regizorii moldoveni care au luat parte la acest proiect, se gîndesc cam la aceleaşi lucruri: bazarul central, staţiile de minitaxi şi troleibuze, cerşetorii, magazine de flori în aer liber, trafic alert şi sîcîitor sau politizarea şi ideologizarea excesivă a urbei. Faptul că sînt doar cîteva teme care se plimbă din film în film ne demonstrează că în rîndul cineaştilor s-a încetăţenit o imagine comună a oraşului.
Coordonatorul proiectului filmelor de un minut despre Chişinău este regizorul olandez Tilmann Meyer-Faje. Şi, întrucît şi dînsul a produs cîteva filme despre capitala Republicii Moldova, mi-am pus fireasca întreabre: oare cum vede el Chişinăul?
După ce am vizionat lucrările sale am constatat că aproape nu e nici o deosebire între modul cum percepe el Chişinăul şi cum îl percep cineaştii autohtoni. Căci, la fel ca şi cei din urmă, şi regizorul olandez a ales bazarul ca un simbol al oraşului. În felul acesta, a accentuat şi el caracterul balcanic al urbei. Dar nu s-a limitat doar la atît şi a mers şi mai departe, alegînd din tema generală - bazarul -doar un fascicul, vînzătorii de ouă, care nu făceau nimic altceva pe tot parcursul filmului decît că trăgeau obloanele, refuzînd să se lase filmaţi de parcă ar fi avut ceva de ascuns.
Cu toate că toţi regizorii au încercat să reprezinte caracterul specific al Chişinăului, totuşi, în cele din urmă, dacă nu am şti cum se numeşte urbea, l-am putea confunda cu oricare oraş din lume, iar pe alocuri chiar cu unele dintre oraşele foarte frumoase.
Portretele video al Chişinăului ne înfăţişează un oraş extrem de aglomerat, sufocant pe alocuri, în care te simţi bine doar cînd ieşi în afara lui. Fiecare film încearcă să surprindă culoarea locală şi elementele pitoreşti, ca, în cele din urmă, să descoperim că, paradoxal, dincolo de diferitele maniere cinematografice, există şi un numitor comun. Adică, atunci cînd se gîndesc la Chişinău, cei mai mulţi dintre regizorii moldoveni care au luat parte la acest proiect, se gîndesc cam la aceleaşi lucruri: bazarul central, staţiile de minitaxi şi troleibuze, cerşetorii, magazine de flori în aer liber, trafic alert şi sîcîitor sau politizarea şi ideologizarea excesivă a urbei. Faptul că sînt doar cîteva teme care se plimbă din film în film ne demonstrează că în rîndul cineaştilor s-a încetăţenit o imagine comună a oraşului.
Coordonatorul proiectului filmelor de un minut despre Chişinău este regizorul olandez Tilmann Meyer-Faje. Şi, întrucît şi dînsul a produs cîteva filme despre capitala Republicii Moldova, mi-am pus fireasca întreabre: oare cum vede el Chişinăul?
După ce am vizionat lucrările sale am constatat că aproape nu e nici o deosebire între modul cum percepe el Chişinăul şi cum îl percep cineaştii autohtoni. Căci, la fel ca şi cei din urmă, şi regizorul olandez a ales bazarul ca un simbol al oraşului. În felul acesta, a accentuat şi el caracterul balcanic al urbei. Dar nu s-a limitat doar la atît şi a mers şi mai departe, alegînd din tema generală - bazarul -doar un fascicul, vînzătorii de ouă, care nu făceau nimic altceva pe tot parcursul filmului decît că trăgeau obloanele, refuzînd să se lase filmaţi de parcă ar fi avut ceva de ascuns.
Cu toate că toţi regizorii au încercat să reprezinte caracterul specific al Chişinăului, totuşi, în cele din urmă, dacă nu am şti cum se numeşte urbea, l-am putea confunda cu oricare oraş din lume, iar pe alocuri chiar cu unele dintre oraşele foarte frumoase.
