După ce a zăcut pe mesele birocraţilor şi a fost desfigurată de amendamentele parlamentarilor, Agenţia Naţională de Integritate, ANI, organismul pus să stea cu ochi pe conturile demnitarilor, a amendat recent un ministru pentru că nu şi-a depus declaraţia de avere la timp. Amenda e simbolică, pedepseşte o întârziere de trei zile, dar vrea să demonstreze că ANI este o armă grea în lupta cu corupţia. Amenda i-a făcut pe marii corupţi să râdă, mai ales că ministrul amendat este semianonim. Cu astfel de amenzi merită să ridici imperii financiare pe numele mătuşilor defuncte.
În ciuda gestului patetic, la doi ani de la înfiinţare, ANI pare o fata morgana pe cortina de fum ridicată de lupta teatrală a instituţiilor cu corupţia. In cei doi ani nu a existat zi în care să nu se vorbească despre conflicte de interese şi despre averile uriaşe acumulate de foşti şi actuali demnitari. Până acum Agenţia s-a hrănit cu aspiraţii, discursuri şi talk-show-uri unde agita securea războiului. Insă pozele marţiale nu sunt luate în serios de demnitari.
Istoria luptei cu corupţia este plină de copii îmbătrâniţi prematur. Înainte de înfiinţarea agenţiei, altă organizaţie publica o listă cu suspecţii de serviciu, pe care justiţia i-a amuşinat fără a le găsi vreun cusur. Demnitarii cu pricina, plini de conturi în străinătate, au dat în judecată organizaţia, cerând să le fie apărată onoarea. Organizaţia angajase detectivi, ceruse aprobări de la bănci, făcuse investigaţii mai profesioniste decât cele ale Agenţiei pentru Integritate. Când a publicat rezultatele, unele ziare au invocat imparţialitatea, necesitatea de a se informa din trei surse independente, reuşind să arunce în derizoriu cercetările deşi se apropiau alegerile iar ancheta ştampilase buzunarele unor demnitari importanţi cu etichetă „Aici sunt banii dumneavoastră”.
Lupta anticorupţie sluţeşte doar victime colaterale, uneori câte un peştişor pe care oricum l-ar fi înghiţit peştii cei mari. Adeseori agenţiile şi instituţiile care ar trebui să atace frontal ies pe covorul roşu să anunţe vreo victorie şi se împiedică lamentabil. E cazul Parchetului general sau al Direcţiei Anticorupţie, care par sa cureţe grajdurile politicii şi, de fapt, mătură probele, spălând dosare şi creiere. Aşa s-a întâmplat şi cu declaraţiile de neapartenenţă la securitate, dovedite, în multe cazuri, mincinoase. Problema numărul unu a demnitarilor nu este că declară ceva, pentru că ei declară ce vrei şi ce nu vrei, ci faptul că vine cineva să le controleze declaraţiile.
Chiar şi presa, în rarele momente când aminteşte declaraţiile făcute de politicieni, este taxată drept iresponsabilă, calomnioasă, coruptă, cumpărată cu bani murdari de adversarii politici. Pentru că nimic nu le place politicienilor mai mult decât să dea declaraţii şi nimic nu le displace mai mult decât să li se amintească de ele.
Altfel, sunt... anticorupţi până-n măduva oaseleor!
În ciuda gestului patetic, la doi ani de la înfiinţare, ANI pare o fata morgana pe cortina de fum ridicată de lupta teatrală a instituţiilor cu corupţia. In cei doi ani nu a existat zi în care să nu se vorbească despre conflicte de interese şi despre averile uriaşe acumulate de foşti şi actuali demnitari. Până acum Agenţia s-a hrănit cu aspiraţii, discursuri şi talk-show-uri unde agita securea războiului. Insă pozele marţiale nu sunt luate în serios de demnitari.
Istoria luptei cu corupţia este plină de copii îmbătrâniţi prematur. Înainte de înfiinţarea agenţiei, altă organizaţie publica o listă cu suspecţii de serviciu, pe care justiţia i-a amuşinat fără a le găsi vreun cusur. Demnitarii cu pricina, plini de conturi în străinătate, au dat în judecată organizaţia, cerând să le fie apărată onoarea. Organizaţia angajase detectivi, ceruse aprobări de la bănci, făcuse investigaţii mai profesioniste decât cele ale Agenţiei pentru Integritate. Când a publicat rezultatele, unele ziare au invocat imparţialitatea, necesitatea de a se informa din trei surse independente, reuşind să arunce în derizoriu cercetările deşi se apropiau alegerile iar ancheta ştampilase buzunarele unor demnitari importanţi cu etichetă „Aici sunt banii dumneavoastră”.
Lupta anticorupţie sluţeşte doar victime colaterale, uneori câte un peştişor pe care oricum l-ar fi înghiţit peştii cei mari. Adeseori agenţiile şi instituţiile care ar trebui să atace frontal ies pe covorul roşu să anunţe vreo victorie şi se împiedică lamentabil. E cazul Parchetului general sau al Direcţiei Anticorupţie, care par sa cureţe grajdurile politicii şi, de fapt, mătură probele, spălând dosare şi creiere. Aşa s-a întâmplat şi cu declaraţiile de neapartenenţă la securitate, dovedite, în multe cazuri, mincinoase. Problema numărul unu a demnitarilor nu este că declară ceva, pentru că ei declară ce vrei şi ce nu vrei, ci faptul că vine cineva să le controleze declaraţiile.
Chiar şi presa, în rarele momente când aminteşte declaraţiile făcute de politicieni, este taxată drept iresponsabilă, calomnioasă, coruptă, cumpărată cu bani murdari de adversarii politici. Pentru că nimic nu le place politicienilor mai mult decât să dea declaraţii şi nimic nu le displace mai mult decât să li se amintească de ele.
Altfel, sunt... anticorupţi până-n măduva oaseleor!
