Linkuri accesibilitate

Transnistria și datoriile companiei Moldova-Gaz către Gazprom


Săptămîna trecută presa naţională, dar şi cea din ţările vecine, a publicat mai multe ştiri potrivit cărora concernul rus „Gazprom” ar putea obtine controlul asupra sistemului de gazoducte al Moldovei, dacă nu va reuşi să recupereze datoriile Transnistriei pentru gazul furnizat de compania rusească. Conducerea întreprinderii Moldova-Gaz, în care Gazprom deţine 50 la sută din acţiuni, susţine că Moldova a achitat în totalitate nota de plată pentru 2008, dar fara consumul transnistrean, astfel ca, la inceputul acestui an datoriile Moldova-Gaz catre Gazprom se cifrau la 1,343 de miliarde de dolari, fara penalitati. Presedintele societatii Moldova-Gaz, Aleksandr Gusev a precizat ca aceasta creştere se datoreaza Transnistriei.

Transnistria acumulează datorii faţă de Gazprom pentru că vinde gazul importat consumatorilor finali la preţuri de 60 la sută mai mici decît tariful de livrare. Aşa a explicat preşedintele Moldova-Gaz, Alexandr Gusev la adunarea recentă a acţionarilor companiei. El a spus că, bunăoară anul trecut, Transinistria ar fi plătit numai 16 la sută din tot consumul de gaze, ceva mai mult de 55 de mln. de dolari, în timp ce regiunea ar fi primit gaze de peste 350 de mln. de dolari. Din cauza datoriilor mari ale Transnistriei, avertizează Gusev, concernul rus Gazprom ar putea adjudeca toate activele întreprinderii Moldova-Gaz şi, astfel, practic întreg sistemul naţional gazier al Moldovei.

Am încercat să aflăm de la ministrul moldovean al economiei şi comerţului Igor Dodon cît de real ar fi un asemenea scenariu: ”Dacă e să vorbim de cadrul legal existent bineînţeles că ar exista o astfel de probabilitate teoretică, însă pentru obţinerea acestui drept e necesar un proces de judecată nu simplu, ţinînd cont de livrările interne care sunt la Moldova-Gaz. Ele pot fi cesionate în orice moment mai departe pe lanţ către cei care nu şi-au achitat facturile. “

L-am mai întrebat pe Igor Dodon cine ar trebui să plătească datoriile Transnistriei? “Personal Guvernul în această datorie, este implicat doar în măsura pachetului de acţiuni pe care îl deţine la Moldova-Gaz. Mai mult de 30 la sută. Să nu uităm că cota Gazpromului e de 50 la sută. La moment gazele naturale către R. Moldova sunt furnizate de Gazprom către Compania Moldova-Gaz, care în evidenţa sa internă livrează gazul pentru partea stîngă a Nistrului către “Tiraspolitransgaz”. Tiraspolitransgaz este o fiică a Moldova-Gaz însă, deoarece activele acestei companii au fost trecute către o companie sub jurisdicţia autorităţilor din partea stîngă a Nistrului, la moment se află chiar într-un conflict de interes cu autorităţile din partea stîngă. De fapt toate consecinţele de neachitare, ţinînd cont de contractele existente ar putea fi transmise către autorităţile din partea stîngă a Nistrului. “

O altă părere împărtăşesc însă autorităţile transnistrene, care se arată convinse că Transnistria nu ar avea de achitat datorii pentru gazele naturale consumate. Iată ce ne-a spus viceministra industriei din administraţia de la Tiraspol, Natalia Rusanova: “Datoriile s-au format urmare a executării obligaţiilor între cele două părţi ale contractului: Moldova-Gaz şi Tiraspolitransgaz. Deaceea nu se poate vorbi despre datorii ale Transnistriei. Pentru gazele naturale livrate republicii moldoveneşti nistrene ar trebui să plătească Tiraspolitransgaz.”

Ministrul Igor Dodon exclude faptul că din cauza acestor datorii R. Moldova ar putea să rămînă fără gaze naturale, asta în condiţiile în care, spune el, consumatorii din dreapta Nistrului ar plăti pentru gaze naturale consumate la nivel de 100 de procente. Ca să rezolve problema datoriilor, mai adăugă Dodon, guvernul moldovean discută cu Gazprom unele scenarii: ”Scenariile care se discută presupun sau transmiterea datoriei înregistrată expres pe partea stîngă a Nistrului care la moment e înregistrată pe Moldova-Gaz şi mai departe un şir de acţiuni vis a vis de întreg sistemul energetic.”

Amintim că aproape cu un an în urmă Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de la Moscova a dat cîştig Gazpromului într-un proces intentat împotriva Moldova-Gaz, pentru recuperarea unor datorii ale regiunii transnistre. Atunci conducerea Moldova-Gaz invoca drept argument, intelegerile dintre Moldova-Gaz şi Gazprom, potrivit carora fiecare mal al Nistrului isi calculează separat consumul de gaze, întelegeri fixate in protocoalele de negocieri moldo-ruse si în contractele de livrare a gazelor naturale.

Previous Next

XS
SM
MD
LG