Evenimentele de la Pekin de la debutul lunii iunie 1989 au fost oarecum marginalizate în presa sovietică. Motivul principal este acela că anume în acele zile când armata chineză a obţinut ordinul de a începe eliberarea cu forţa a pieţii Tiananmen, la Moscova se desfăşurau lucrările Congresului deputaţilor poporului din URSS. Televiziunea centrală transmitea în direct şedinţele Congresului. Ziarele centrale şi locale preluau cuvântările integral, aşa că nu mai rămânea practic spaţiu pentru alte ştiri. Totuşi, evenimentele din Beijing nu puteau fi neglijate.
Ziarul Izvestia insera în ediţia sa din 5 iunie un mic articol al corespondentului său din capitala chineză. Versiunea propusă cititorilor sovietici prezenta o scurtă trecere în revistă a măsurilor adoptate de autorităţile de la Beijing din perspectiva comunicatelor de presă oficiale chineze. Potrivit acestora, refuzul studenţilor de a elibera piaţa Tiananmen pe 3-4 iunie a fost calificată drept contrarevoluţie, iar acţiunile armatei şi ale serviciilor de securitate ca justificate de nevoia de a apăra socialismul. În ediţia din ziua următoare, Izvestia publică un scurt comunicat al agenţiei sovietice de ştiri TASS, în care rebelii sunt prezentaţi în culori sinistre şi etichetaţi „contrarevoluţionari”. Spre deosebire de ziarul Pravda, Izvestia însă insistă cu un material propriu mai cuprinzător care reia informaţii ale unor agenţii de presă străine, precum France Presse, Reuter, precum şi radio BBC. Tabloul oferit de data aceasta este mai echilibrat, cu accente de empatie chiar la adresa participanţilor la revolte.
La Chişinău, primul articol despre evenimentele din Beijing este publicat de Moldova Socialistă la 9 iunie 1989. Nu este vorba însă de o analiză echidistantă, ci de o preluare mot-à-mot al unui comunicat al TASS, în care se susţin acţiunile militarilor şi organelor de securitate publică „în zdrobirea definitivă a jefuitorilor, a incendiatorilor şi a altor elemente criminale pentru a instaura cât mai curând ordinea în oraş, a asigura oamenilor condiţii normale de muncă şi viaţă”.
O altă abordare este prezentată de o altă publicaţie centrală, Novoe Vremea, poate cel mai prestigios săptămânal sovietic al timpului. În ediţia sa din 16 iunie, Novoe Vremea publică un articol extensiv al corespondentului său propriu la Beijing. Potrivit acestuia, manifestările rebelilor nu se limitează la capitala chineză, ci a cuprins şi o serie de centre urbane provinciale, despre care el nu poate relata decât din alte surse, întrucât există restricţii privind deplasarea jurnaliştilor străini în afara Beijingului. Iuri Starostenko, trimisul special al Novoe Vremea în capitala chineză, relatează, de asemenea, despre atitudinea unor state occidentale faţă de acţiunile autorităţilor, menţionându-se în special poziţia tranşantă a Statelor Unite, dar şi a Franţei. Este de remarcat faptul că autorul ia distanţă faţă de o ştire a agenţiei Xinhua cu privire la arestarea a 400 de persoane, fiind vorba în special de lideri ai Asociaţiei independente a studenţilor şi Asociaţiei independente a muncitorilor din Beijing, două organizaţii considerate de către autorităţi responsabile de situaţia creată.
Mult mai interesant este un alt articol semnat de Nikolai Anin din aceiaşi ediţie a Novoe Vremea. Acesta vorbeşte despre manifestaţiile din capitala chineză începute încă în aprilie 1989, drept demonstraţii paşnice în susţinerea democratizării. Reacţia autorităţilor după 3-4 iunie este criticată şi considerată decepţionantă cu atât mai mult cu cât China se prezenta până curând drept o ţară model în ceea ce priveşte „reînnoirea socialismului”. Principala cauză a tulburărilor în masă din China este, potrivit lui Anin, lipsa unor reforme politice care să însoţească reformele economice lansate de Deng Xiao Ping un deceniu mai devreme. Acestea au dus la o creştere anuală a PIB-ului de 11 %, prosperitate pentru anumite categorii sociale, mai ales pentru elita de partid, dar şi pauperizare pentru alţii, în deosebi oamenii simpli. Nemulţumirea vine în special din partea acestora, care nu sunt reprezentaţi din punct de vedere politic.
Este de asemenea nu mai puţin relevantă întrebarea lui Anin despre ce pot sovieticii să facă în asemenea situaţie. Răspunsul este unul care cu greu putea fi formulat câţiva ani mai devreme: URSS nu are lecţii de dat Chinei, aşa cum a îndrăznit să o facă în trecut. Evoluţia ulterioară a Uniunii Sovietice avea să dea dreptate autorului.
Ziarul Izvestia insera în ediţia sa din 5 iunie un mic articol al corespondentului său din capitala chineză. Versiunea propusă cititorilor sovietici prezenta o scurtă trecere în revistă a măsurilor adoptate de autorităţile de la Beijing din perspectiva comunicatelor de presă oficiale chineze. Potrivit acestora, refuzul studenţilor de a elibera piaţa Tiananmen pe 3-4 iunie a fost calificată drept contrarevoluţie, iar acţiunile armatei şi ale serviciilor de securitate ca justificate de nevoia de a apăra socialismul. În ediţia din ziua următoare, Izvestia publică un scurt comunicat al agenţiei sovietice de ştiri TASS, în care rebelii sunt prezentaţi în culori sinistre şi etichetaţi „contrarevoluţionari”. Spre deosebire de ziarul Pravda, Izvestia însă insistă cu un material propriu mai cuprinzător care reia informaţii ale unor agenţii de presă străine, precum France Presse, Reuter, precum şi radio BBC. Tabloul oferit de data aceasta este mai echilibrat, cu accente de empatie chiar la adresa participanţilor la revolte.
La Chişinău, primul articol despre evenimentele din Beijing este publicat de Moldova Socialistă la 9 iunie 1989. Nu este vorba însă de o analiză echidistantă, ci de o preluare mot-à-mot al unui comunicat al TASS, în care se susţin acţiunile militarilor şi organelor de securitate publică „în zdrobirea definitivă a jefuitorilor, a incendiatorilor şi a altor elemente criminale pentru a instaura cât mai curând ordinea în oraş, a asigura oamenilor condiţii normale de muncă şi viaţă”.
O altă abordare este prezentată de o altă publicaţie centrală, Novoe Vremea, poate cel mai prestigios săptămânal sovietic al timpului. În ediţia sa din 16 iunie, Novoe Vremea publică un articol extensiv al corespondentului său propriu la Beijing. Potrivit acestuia, manifestările rebelilor nu se limitează la capitala chineză, ci a cuprins şi o serie de centre urbane provinciale, despre care el nu poate relata decât din alte surse, întrucât există restricţii privind deplasarea jurnaliştilor străini în afara Beijingului. Iuri Starostenko, trimisul special al Novoe Vremea în capitala chineză, relatează, de asemenea, despre atitudinea unor state occidentale faţă de acţiunile autorităţilor, menţionându-se în special poziţia tranşantă a Statelor Unite, dar şi a Franţei. Este de remarcat faptul că autorul ia distanţă faţă de o ştire a agenţiei Xinhua cu privire la arestarea a 400 de persoane, fiind vorba în special de lideri ai Asociaţiei independente a studenţilor şi Asociaţiei independente a muncitorilor din Beijing, două organizaţii considerate de către autorităţi responsabile de situaţia creată.
Mult mai interesant este un alt articol semnat de Nikolai Anin din aceiaşi ediţie a Novoe Vremea. Acesta vorbeşte despre manifestaţiile din capitala chineză începute încă în aprilie 1989, drept demonstraţii paşnice în susţinerea democratizării. Reacţia autorităţilor după 3-4 iunie este criticată şi considerată decepţionantă cu atât mai mult cu cât China se prezenta până curând drept o ţară model în ceea ce priveşte „reînnoirea socialismului”. Principala cauză a tulburărilor în masă din China este, potrivit lui Anin, lipsa unor reforme politice care să însoţească reformele economice lansate de Deng Xiao Ping un deceniu mai devreme. Acestea au dus la o creştere anuală a PIB-ului de 11 %, prosperitate pentru anumite categorii sociale, mai ales pentru elita de partid, dar şi pauperizare pentru alţii, în deosebi oamenii simpli. Nemulţumirea vine în special din partea acestora, care nu sunt reprezentaţi din punct de vedere politic.
Este de asemenea nu mai puţin relevantă întrebarea lui Anin despre ce pot sovieticii să facă în asemenea situaţie. Răspunsul este unul care cu greu putea fi formulat câţiva ani mai devreme: URSS nu are lecţii de dat Chinei, aşa cum a îndrăznit să o facă în trecut. Evoluţia ulterioară a Uniunii Sovietice avea să dea dreptate autorului.
