O afacere nu este un act de caritate, însă o afacere n-ar trebui sa fie nici „act de furt”. Totuși se întîmplă ca oamenii să se simtă furați: nu mă refer aici doar la trick-urile la care recurg supermarket-urile care păcălesc cumpărătorii, ci mă refer în general la senzația pe care o au oamenii atunci cînd cumpără ceva și simt undeva în adîncul sufletului o inechitate.
În ultima vreme, prețurile în Republica Moldova au crescut și continuă să crească, iar salariile au rămas practic aceleași. Este de înțeles că salariile nu pot crește decît în urma intensificării proceselor economice din țară, iar ca procesele să se intensifice, companiile trebuie să-și ajusteze prețurile serviciilor și produselor astfel încît să fie accesibile oamenilor de rînd.
Cred că problema principală constă în caracterul mediului de afaceri din Republica Moldova. Sunt deja cunoscute schemele clasice prin care firmele își vînd marfa una alteia astfel încît printr-un proces iterativ, marfa ajunge să se scumpească cu 100% sau chiar 200%. Pentru produsele alimentare există un plafon al adaosului comercial, însă prețurile oricum ajung mari.
Acest tip de business este unul primitiv și dacă statul își protejează cetățenii, ar trebui să frîneze scumpirea mărfurilor de cîteva ori, pentru că în final cel care va plăti diferența de prețuri este cetățeanul de rînd. Statul ar trebui să încurajeze la maximum afacerile care urmăresc profituri mici de ordinul a 10-20%, care sunt comparabile cu procentajul impozitului pe venit.