Cronicile lui Popescu este o carte compusă din sms-uri, scrise în cele mai diferite colţuri ale Europei, de-a lungul unei călătorii din Chişinău şi pînă în sudul Franţei pe care cunoscutul artist contemporan a efectuat-o pe bicicletă. Fiecare pagină din carte inserează propoziţii foarte scurte, lapidare şi zgîrcite, in care faimosul autor al dictionarului moldo-român pentru orbi povesteşte despre călătoria sa. Artistul a plecat din Chişinău într-o vară zăpuşitoare şi a stat la ghidonul bicicletei sale mai bine de vreo sută de zile, timp în care a traversat România, Ungaria, Austria, Italia şi sudul Franţei. Călătoria sa nu a avut alt scop decît testarea propriei sale rezistenţe la efort îndelungat. Dormind în curţi părăsite, în păduri, pe malurile rîului şi pedalînd necontenint, artistul şi-a provocat o serie de experienţe limită pe care a încercat să le descrie în textele sale expediate la Paris, iniţiatorilor acestui inedit proiect de artă contemporană.
Cartea sa e un fel de jurnal de călătorie ţinut pe bicicletă, esenţializat la maximum, fiecărei zile fiindu-i consacrată cel mult o propoziţie. Artistul nu judecă, ci doar observă. Observă arici striviţi de maşini pe marginea drumului, oameni din ce în ce mai amabili şi mai generoşi cu cît avansezi în interiorul Europei, compatrioţi perplexaţi că nu traversează Europa pentru a-şi găsi de lucru, muzee de artă pline de vizitatori.
Şi, în cele din urmă, a rezultat această carte care a fost publicată de o editură din Paris, ridicînd la rang de artă, cum ar spune cineva, o experienţă umană inedită.
De fapt, arta lui Ghenadie Popescu e un mod de-a provoca viaţa. Aceasta este o expresie a spiritului revoltat şi nonconformist al său. Ghenadie Popescu a tîrîit o mămăligă pe jos din Chişinău şi pînă în Iaşi , a străbătut rîul Bîc de la izvoare şi pînă la vărsarea în Nistru, demonstrînd o legătură nemijlocită între arta contemporană şi realitate.
La fel a procedat şi în această călătorie istovitoare pe o vară toridă cu bicicleta în urma căreia s-a născut o carte, care-şi începe o nouă călătorie, de data asta din Paris, spre restul lumii.
Cartea sa e un fel de jurnal de călătorie ţinut pe bicicletă, esenţializat la maximum, fiecărei zile fiindu-i consacrată cel mult o propoziţie. Artistul nu judecă, ci doar observă. Observă arici striviţi de maşini pe marginea drumului, oameni din ce în ce mai amabili şi mai generoşi cu cît avansezi în interiorul Europei, compatrioţi perplexaţi că nu traversează Europa pentru a-şi găsi de lucru, muzee de artă pline de vizitatori.
Şi, în cele din urmă, a rezultat această carte care a fost publicată de o editură din Paris, ridicînd la rang de artă, cum ar spune cineva, o experienţă umană inedită.
De fapt, arta lui Ghenadie Popescu e un mod de-a provoca viaţa. Aceasta este o expresie a spiritului revoltat şi nonconformist al său. Ghenadie Popescu a tîrîit o mămăligă pe jos din Chişinău şi pînă în Iaşi , a străbătut rîul Bîc de la izvoare şi pînă la vărsarea în Nistru, demonstrînd o legătură nemijlocită între arta contemporană şi realitate.
La fel a procedat şi în această călătorie istovitoare pe o vară toridă cu bicicleta în urma căreia s-a născut o carte, care-şi începe o nouă călătorie, de data asta din Paris, spre restul lumii.
