Cine se plânge că societatea civilă din România este quasi-inexistentă nu se uită unde trebuie. Acum câteva zile, fostul secretar general al PSD, Miron Mitrea, dialogând cu internauţii într-o sesiune organizată pe Internet, s-a răfuit cu câţiva dintre cei care îi trimiteau mesaje, făcându-i cu ou şi cu oţet. Ştiu eu că sunteţi la sediul partidului, în subsol, le transmitea el. Deci, în subsolul PSD s-ar afla artileria propagandistică din războinici anonimi, care îi linşează opiniile adverse de pe net. Miron Mitrea i-a recunoscut pentru că puneau întrebări compacte, aveau comentarii convergente şi încercau să-l facă de râs. E clar că fuseseră într-o şedinţă unde se stabilise cum să fie lapidat democratic.
Om cu ştate vechi în PSD, Miron Mitrea a fost un pion al societăţii civile. Era liderul unui sindicat care se lua săptămânal de guler cu guvernul Văcăroiu. Pentru scurtă vreme. Mai apoi s-a luat de braţ cu guvernul şi a intrat în viaţa politică tocmai în partidul cu care se războise. Pasă-mi-te venise vremea să-l submineze din interior.
A devenit, mai apoi, o modă ca partidele să culeagă fructele societăţii civile, indiferent de stadiul lor de conservare. Când sunt alegeri, politicienii ies la vânătoarea de capete luminate. Unii sunt academicieni, scriitori sau sociologi, alţii-actori, revoluţionari sau simpli sindicalişti, cu toţii par să fie partea nepolitizată a parlamentului, reprezentanţi necondiţionaţi ai grijilor şi nevoilor oamenilor simpli, spre deosebire de cinicii şi interesaţii politicieni de profesie.
Civilii au, oricum, mai mare priză la public decât activul de partid, păstrat pentru funcţiile unde nu e necesară alegerea. Adică funcţiile din aparatul de stat, din ministere, direcţii locale, regii şi administraţii ale fondurilor europene. Aceste sinecure au înghiţit mereu bani cu nemiluita şi zeci de mii de politruci purtaţi pe viiturile schimbărilor politice dintr-o funcţie într-alta.
Astfel că o mână de politicieni unşi cu toate alifiile şi ceva reprezentanţi ai societăţii civile, chipurile apolitici şi devotaţi patriei şi partidului, se ocupau la centru cu câştigarea alegerilor iar restul de politruci aşteptau disciplinaţi în teritoriu, pentru că o firimitură de pâine albă tot cădea de la masa asta bogată. Nici votul uninominal nu a pus capăt acestor bune obiceiuri. PSD este de departe cel mai experimentat partid din acest punct de vedere, iar Miron Mitrea a adus o suflare sulfuroasă proaspătă, coordonând sondajele de opinie otrăvite, aşa-numitele telefoane murdare, puse la cale, pare-se, de sociologii partidului. De altfel, mai toate marile agenţii de sondare a opiniei publice au fost suspectate, ca şi sindicatele sau organizaţiile profesionale, că fac jocul unui partid sau altul. Chiar şi organizaţiile apolitice, care se ocupă cu monitorizarea economiei, vieţii social-politice sau cu disciplinarea urbanistică a marilor oraşe au fost acuzate sau bănuite că aparţin unui partid sau altuia.
Din pricina cochetăriilor politice, aşa-zisa societate civilă a fost compromisă, infestată sau discreditată în aşa măsură că partidele au început să-şi inventeze propria societate civilă. Miron Mitrea, cum spuneam, alături de alţi câţiva sindicalişti, revoluţionari de profesie, care ştiu cum să le vorbească oamenilor obişnuiţi, este o parte a societăţii civile din partidul său. Are păreri, combate. Dar, spunea el, PSD-ul nu e singurul partid care-şi construieşte pe Internet legitimităţi aparente, grupuri de sprijin şi o bună imagine publică. Toate celelalte partide au echipe de forumişti şi de oameni de bine a căror grijă este să disemineze politica partidului sau să susţină cultul unei anume personalităţi. Omului de rând nu-i mai rămâne decât să tacă perplex când se vede aşa maimuţărit. Internetul, ca şi hârtia, suportă orice, chiar şi această tăcere asurzitoare.
Om cu ştate vechi în PSD, Miron Mitrea a fost un pion al societăţii civile. Era liderul unui sindicat care se lua săptămânal de guler cu guvernul Văcăroiu. Pentru scurtă vreme. Mai apoi s-a luat de braţ cu guvernul şi a intrat în viaţa politică tocmai în partidul cu care se războise. Pasă-mi-te venise vremea să-l submineze din interior.
A devenit, mai apoi, o modă ca partidele să culeagă fructele societăţii civile, indiferent de stadiul lor de conservare. Când sunt alegeri, politicienii ies la vânătoarea de capete luminate. Unii sunt academicieni, scriitori sau sociologi, alţii-actori, revoluţionari sau simpli sindicalişti, cu toţii par să fie partea nepolitizată a parlamentului, reprezentanţi necondiţionaţi ai grijilor şi nevoilor oamenilor simpli, spre deosebire de cinicii şi interesaţii politicieni de profesie.
Civilii au, oricum, mai mare priză la public decât activul de partid, păstrat pentru funcţiile unde nu e necesară alegerea. Adică funcţiile din aparatul de stat, din ministere, direcţii locale, regii şi administraţii ale fondurilor europene. Aceste sinecure au înghiţit mereu bani cu nemiluita şi zeci de mii de politruci purtaţi pe viiturile schimbărilor politice dintr-o funcţie într-alta.
Astfel că o mână de politicieni unşi cu toate alifiile şi ceva reprezentanţi ai societăţii civile, chipurile apolitici şi devotaţi patriei şi partidului, se ocupau la centru cu câştigarea alegerilor iar restul de politruci aşteptau disciplinaţi în teritoriu, pentru că o firimitură de pâine albă tot cădea de la masa asta bogată. Nici votul uninominal nu a pus capăt acestor bune obiceiuri. PSD este de departe cel mai experimentat partid din acest punct de vedere, iar Miron Mitrea a adus o suflare sulfuroasă proaspătă, coordonând sondajele de opinie otrăvite, aşa-numitele telefoane murdare, puse la cale, pare-se, de sociologii partidului. De altfel, mai toate marile agenţii de sondare a opiniei publice au fost suspectate, ca şi sindicatele sau organizaţiile profesionale, că fac jocul unui partid sau altul. Chiar şi organizaţiile apolitice, care se ocupă cu monitorizarea economiei, vieţii social-politice sau cu disciplinarea urbanistică a marilor oraşe au fost acuzate sau bănuite că aparţin unui partid sau altuia.
Din pricina cochetăriilor politice, aşa-zisa societate civilă a fost compromisă, infestată sau discreditată în aşa măsură că partidele au început să-şi inventeze propria societate civilă. Miron Mitrea, cum spuneam, alături de alţi câţiva sindicalişti, revoluţionari de profesie, care ştiu cum să le vorbească oamenilor obişnuiţi, este o parte a societăţii civile din partidul său. Are păreri, combate. Dar, spunea el, PSD-ul nu e singurul partid care-şi construieşte pe Internet legitimităţi aparente, grupuri de sprijin şi o bună imagine publică. Toate celelalte partide au echipe de forumişti şi de oameni de bine a căror grijă este să disemineze politica partidului sau să susţină cultul unei anume personalităţi. Omului de rând nu-i mai rămâne decât să tacă perplex când se vede aşa maimuţărit. Internetul, ca şi hârtia, suportă orice, chiar şi această tăcere asurzitoare.
