Oamenii politici de la Chişinău nu au voit să semneze Convenţia privind micul trafic la frontieră.
“Toţi politicienii promit, însă nu fac nimic. Ei cînd vin la putere, mai întîi au grijă de buzunarele lor, ale rudelor lor şi apoi dacă mai rămîne ceva şi se strecoară printre degete ajunge la noi, ne aruncă osul ca la un cîine. Acum nu mai sunt acei comunişti care au fost cîndva. Aceştea se îngrijesc numai de dînşii. Am ajuns să aştept cînd m-a chema careva să îmi dea de lucru, dar mai am doi ani pînă la pensie. Eu m-aş duce în România şi acolo aşi găsi de lucru. Însă nu pot, că hotarul e închis. Tare ne-am bucurat cînd autorităţile au promis că cei care trăiesc lîngă graniţă vor circula liber în România. Nu ştiu ce a împiedicat semnarea Convenţiei şi s-a stopat procesul. Ne-ar fi mai uşor să trăim dacă am putea trece vama fără viză. Am vinde la piaţa din Iaşi, am cumpăra de acolo ce ne trebuie, dar aşa îndurăm sărăcie. Eu consider că era mai bine când circulam liber în România. Dacă am ajunge şi noi în Europa, cred că ar fi mai bine.”
Pe mătuşa Valentina din satul Gherman, am întîlnit-o la piaţa agricolă din Sculeni. Ea zice că în anii trecuţi făcea negoţ la Iaşi cu zarzavaturile crescute în propria gospodărie, iar acum abia reuşeşte să lege tei de curmei.
“Europenii vin aici, la piaţa din Sculeni şi se miră de preţurile înalte de la noi. “Vai, un ou costă tocmai 1 leu!?” se întrebă miraţi. Ei spun că la Iaşi produsele sunt mai ieftine. Cu vreo doi ani în urmă la noi era mai ieftin şi noi trăiam mai bine, acum ei trăiesc mai bine decît noi.”
O altă femeie care locuiește lîngă hotarul european, se numeşte Eugenia Ignatenco. Ea se plînge că după ce s-a închis hotarul cu România, nu a mai putut să își viziteze rudele de peste Prut.
“Toate neamurile mele trăiesc la Timişoara şi la Bucureşti şi nu le pot vizita. A murit o mătuşă de a mea şi m-am dus în vamă, pînă la pod şi nu m-au lăsat să trec, că nu aveam viză. Şede sîrma pe graniţă! Suntem arestaţi, izolaţi!”
Totuşi, cei mai mulţi săteni îşi pun speranţa că îşi vor dobîndi dreptul la libera circulaţie, după scrutinul parlamentar din 5 aprilie:
“Ar fi bine să se deschidă hotarul, mai ales pentru copiii noştri, că altă ieşire nu avem. În România ne asiguram traiul, că avem copii, de lucru nu este în sat. Ar fi bine să avem şi noi acces liber la Prut, să prindem peşte, la fel ca românii. Cui trebuie graniţa asta? Trebuie de ales alt Parlament, alt partid, că altfel nu se mai schimbă viaţa în bine.”
Ţăranii mărturisesc că vecinătatea europeană le schimbă mentalitatea, aşa că nu vor rata ocazia să participe la alegerea viitorilor deputaţi şi să monitorizeze punerea în aplicare a promisiunilor electorale.
“Toţi politicienii promit, însă nu fac nimic. Ei cînd vin la putere, mai întîi au grijă de buzunarele lor, ale rudelor lor şi apoi dacă mai rămîne ceva şi se strecoară printre degete ajunge la noi, ne aruncă osul ca la un cîine. Acum nu mai sunt acei comunişti care au fost cîndva. Aceştea se îngrijesc numai de dînşii. Am ajuns să aştept cînd m-a chema careva să îmi dea de lucru, dar mai am doi ani pînă la pensie. Eu m-aş duce în România şi acolo aşi găsi de lucru. Însă nu pot, că hotarul e închis. Tare ne-am bucurat cînd autorităţile au promis că cei care trăiesc lîngă graniţă vor circula liber în România. Nu ştiu ce a împiedicat semnarea Convenţiei şi s-a stopat procesul. Ne-ar fi mai uşor să trăim dacă am putea trece vama fără viză. Am vinde la piaţa din Iaşi, am cumpăra de acolo ce ne trebuie, dar aşa îndurăm sărăcie. Eu consider că era mai bine când circulam liber în România. Dacă am ajunge şi noi în Europa, cred că ar fi mai bine.”
Pe mătuşa Valentina din satul Gherman, am întîlnit-o la piaţa agricolă din Sculeni. Ea zice că în anii trecuţi făcea negoţ la Iaşi cu zarzavaturile crescute în propria gospodărie, iar acum abia reuşeşte să lege tei de curmei.
“Europenii vin aici, la piaţa din Sculeni şi se miră de preţurile înalte de la noi. “Vai, un ou costă tocmai 1 leu!?” se întrebă miraţi. Ei spun că la Iaşi produsele sunt mai ieftine. Cu vreo doi ani în urmă la noi era mai ieftin şi noi trăiam mai bine, acum ei trăiesc mai bine decît noi.”
O altă femeie care locuiește lîngă hotarul european, se numeşte Eugenia Ignatenco. Ea se plînge că după ce s-a închis hotarul cu România, nu a mai putut să își viziteze rudele de peste Prut.
“Toate neamurile mele trăiesc la Timişoara şi la Bucureşti şi nu le pot vizita. A murit o mătuşă de a mea şi m-am dus în vamă, pînă la pod şi nu m-au lăsat să trec, că nu aveam viză. Şede sîrma pe graniţă! Suntem arestaţi, izolaţi!”
Totuşi, cei mai mulţi săteni îşi pun speranţa că îşi vor dobîndi dreptul la libera circulaţie, după scrutinul parlamentar din 5 aprilie:
“Ar fi bine să se deschidă hotarul, mai ales pentru copiii noştri, că altă ieşire nu avem. În România ne asiguram traiul, că avem copii, de lucru nu este în sat. Ar fi bine să avem şi noi acces liber la Prut, să prindem peşte, la fel ca românii. Cui trebuie graniţa asta? Trebuie de ales alt Parlament, alt partid, că altfel nu se mai schimbă viaţa în bine.”
Ţăranii mărturisesc că vecinătatea europeană le schimbă mentalitatea, aşa că nu vor rata ocazia să participe la alegerea viitorilor deputaţi şi să monitorizeze punerea în aplicare a promisiunilor electorale.
