Pentru jucătorii de șah, „zugzwang” este o noțiune cunoscută: adversarul este obligat să mute, dar orice mutare face, este în dezavantajul lui.

„Un continuu zugzwang” – așa descrie analistul politic Dmitri Gudkov situația președintelui rus Vladimir Putin, care pe 7 octombrie a împlinit 70 de ani.

Într-un interviu cu Europa Liberă, Dmitri Gudkov, fost deputat în Duma de Stat și membru al opoziției, spune că „de pe 24 februarie, de când a lansat invazia din Ucraina, Putin este mereu forțat să facă mutări care îl dezavantajează. Este într-un zugzwang perpetuu”, crede Gudkov.

A invadat Ucraina unde s-a lovit de o rezistență neașteptat de puternică din partea ucrainenilor. Occidentul a reacționat la fel de neașteptat de puternic, cu valuri după valuri de sancțiuni dure la adresa Rusiei și cu ajutoare de miliarde de dolari, civile dar și în arme sofisticate, pentru Kiev. Contraofensiva ucraineană, lansată în septembrie în sud și est, a forțat de multe ori armata rusă să se retragă într-o totală dezordine, abandonând oameni și armament. Pe 21 septembrie, Putin s-a văzut nevoit să ordone o mobilizare parțială.

„Mobilizarea a schimbat total datele problemei – a adus războiul în Rusia”, spune și Lev Gudkov, sociolog la centrul independent de sondare a opiniei Levada.

„Nu sunt revoltați. Nu protestează”

Până de curând, în Rusia, cota de popularitate a președintelui Putin era foarte ridicată și părea de nezdruncinat, în parte și pentru că de mai bine de un an, Kremlinul s-a concentrat să „curețe” țara de orice opoziție organizată.

„Războiul criminal dus de Rusia în Ucraina”, scria recent parlamentarul eston Mihail Lotman într-un comentariu pentru Radio Svoboda, „a readus la suprafața unele din cele mai groaznice fațete ale Rusiei. Și cum a reacționat societatea rusă? Deloc. Sau aproape deloc. Oamenii nu sunt revoltați. Nu protestează în masă”.

Până în august, centrul Levada punea rata de popularitate a președintelui Putin la peste 80%. Un indiciu, chiar dacă aceste cifre trebuie privite cu o doză de suspiciune.

În septembrie, popularitatea lui Putin s-a prăbușit (în termeni rusești): a scăzut la 77%. Totul este relativ, atrage atenția sociologul Lev Gudkov, este în continuare o rată mai mare decât înainte de război, dar reflectă eșecurile militare din ultima lună și mai ales ordinul de mobilizare parțială.

Sentimentul inutilității

În 23 de ani la conducerea țării, Putin a reușit să modeleze discursul public în așa fel încât multor ruși le vine greu să critice sau să protesteze.

În primii ani, Putin a promovat masiv noțiunea unui stat puternic, centralizat, capabil să impună „dictatul legii”, care semnala despărțirea definitivă de haosul anilor 1990 ai președinției lui Boris Elțîn, ani dominați însă de noțiuni cum ar fi democrația, libertatea presei, libertatea individuală.

În ultimii ani, discursul președintelui s-a schimbat. „Scoate în evidență unicitatea Rusiei, naționalismul rus, vorbește despre Rusia ca o mare putere internațională, susține valorile conservatoare în cultură și critică Statele Unite drept forța care destabilizează ordinea internațională” – așa descria discursul putinist Valeri Bunce, profesor de științe politice la Universitatea Cornell, în 2017.

„Cu acest discurs, a reușit să divizeze opoziția, pusă în situația de a alege între patriotism și trădare”.

Din 2012, Kremlinul a impus o serie de legi din ce în ce mai restrictive privindu-i pe așa-numiții „agenți străini”, ca să limiteze impactul criticilor și a vocilor disidente. Unii liberali, odată declarați „agenți străini”, au încercat să-și facă din asta o medalie de onoare.

Dar strategia Kremlinului a dat rezultate – mizând pe încărcătura istorică a termenului de „agent străini”. Astăzi, criticii Kremlinului riscă închisoarea, dar chiar dacă nu se ajunge atât de departe, se vor confrunta cu reacția negativă a societății, care-i izolează, îi marginalizează.

„Crăpături în zidul puterii”

Marile schimbări politice sunt rareori alimentate de o revoltă morală. Așa-numitele „revoluții colorate” din fostul spațiu fost sovietic au fost toate o combinație de nemulțumire față de vechea putere, așteptări neîmplinite după alegeri și o ruptură în cadrul elitei politice. Așa apar noi lideri politici, care lemcer maselor nemulțumite să-i sprijine: acesta a fost și scenariul marilor revolte din istoria Rusiei, în 1905, 1917, în 1991 și 1993. În era Putin, protestele masive din 2011, alimentate de convingerea că alegerile prezidențiale fuseseră fraudate, au adus Rusia cel mai aproape de o posibilă „revoluție colorată”. Autoritățile au reușit însă să țină revolta sub control iar în elita politică nu s-a produs nici o ruptură.

Acum, lucrurile par să se fi schimbat la nivelul elitelor politice, susține sociologul Lev Gudkov de la Centrul Levada. Războiul din Ucraina, mai ales înfrângerile din ultimele săptămâni, ar putea fragmenta conducerea politică. „Poate este prea devreme să vorbim despre o ruptură adâncă”, spune Gudkov, „ dar sistemul se clatină. Apar crăpături în zidul puterii”.