Şoseaua Străşeni-Nisporeni are o cotitură, un drumuşor care trece pe sub un pod şi se îndreaptă spre satele Saka, Ghelăuza şi Negreşti. E un soi de întorsătură a suferinţei. O ploaie mai serioasă transformă întorsătura aceea într-o uriaşă băltoacă şi, pe deasupra, porţiunea de drum pare a fi atacată de nişte bombardiere.
Trec pe acolo de vreo 22 de ani, timp în care am văzut destui şoferi stricându-şi maşinile în acel loc nefericit. În 22 de ani nimeni nu a găsit nişte bani pentru a repara porţiunea aceea de 150 de metri, cu toate că e un drum destul de animat. Deunăzi, am trecut acolo după o ploaie şi apa ne-a intrat în automobil. Nu e deloc plăcut, cred că vă daţi seama.
Ei bine, tot întrebându-mă câte decenii mai trebuie să aşteptăm reparaţia acelei porţiuni, am remarcat deunăzi o schimbare în peisaj. Au apărut acolo două indicatoare, ambele conţinând semnul exclamării. Adică după 22 de ani de suferinţă, a apărut un semnal care îi avertizează pe şoferi că porţiunea de drum e deteriorată. Măi să fie! Ce primenire colosală! De fapt, mai toţi şoferii, mai cu seamă cei păţiţi, ştiau ce loc e acela, dar, neavând altă posibilitate, îşi asumau riscurile şi continuau să-şi strice automobilele.
Apariţia indicatoarelor ne face însă să sperăm. Iese că şi cineva de sus a remarcat porţiunea cu pricina, parcă brăzdată de bombe. Adică cineva de sus se gândeşte parcă la problemele oamenilor şi există probabilitatea ca vreodată întorsătura aceea să fie reparată. E doar o probabilitate, fireşte, dar indicatoarele apărute ne alimentează o zdreanţă de speranţă. Poate peste încă vreo 22 de ani cineva va repara porţiunea aceea. Poate, deşi nu e sigur. Dar avem acum cel puţin nişte indicatoare cu semnul exclamării!