De la începerea invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, Moscova a închis spațiul aerian al peninsulei Crimeea, pe care a anexat-o abuziv în 2014.
Rusia miza pe o victorie rapidă în Ucraina, sunt de părere analiștii militari occidentali, care urmăresc evoluția campaniei militare, dar mai ales schimbarea și restrângerea țelurilor declarate ale Kremlinului în acest război.
Acum, la sfârșit de mai și cu un război care nu pare să se încheie repede, turismul din Crimeea devine una dintre victimele colaterale ale invaziei. Împreună cu mare parte din populația peninsulei, pentru care turismul reprezintă sursa principală, dacă nu chiar unică, de venit.
Avioanele cu turiști sunt înlocuite, în aceste zile, de elicopterele militare rusești și avioanele de vânătoare, care participă la campania din Ucraina.
Aeroportul din Simferopol este închis pentru zborurile civile, la fel ca alte 11 aeroporturi din sudul Rusiei, din 24 februarie, data la care a început campania împotriva Ucrainei.
De atunci, măsura a fost prelungită de 13 ori, ultima dată pe 19 mai – ceea ce ar putea fi încă un indiciu că autoritățile de la Moscova nu se așteptau la un război prelungit.
„Înregistrăm anulări în masă ale rezervărilor [la hoteluri] pentru mai și iunie, deoarece liniile aeriene sunt mereu obligate să-și anuleze zborurile” spre Crimeea, declara la începutul lunii mai Leonid Volkov, președintele Uniunii Naționale a Industriei Hoteliere din Rusia, pentru agenția de presă de stat RIA Novosti.
Serghei Romașkin, directorul executiv al operatorului de turism rus Dolphin, confirmă această tendință: vara aceasta, spune el, rezervările la hoteluri din Crimeea au scăzut cu până la 40% față de anul trecut.
Alții se așteaptă chiar la o scădere de 50%, pe măsură ce războiul din Ucraina se prelungește, relatează reporterii redacției ucrainene a postului nostru de radio.
În mai, plajele din Feodosia, din estul Crimeii, au fost aproape pustii, multe magazine destinate turiștilor din Rusia sunt acum închise, relatează un blogger local care este și colaborator al RFE/RL.
De la anexarea peninsulei ucrainene, autoritățile ruse au investit miliarde de ruble pentru a transforma Crimeea într-un centru pentru turismul intern, inclusiv construind în 2018 noul pod care leagă peninsula de Rusia, continentală, un proiect de peste 3,7 miliarde de dolari.
Trenul sau mașina
În absența avioanelor, turiștii ruși trebuie acum să ajungă în Crimeea au mașinile, autocarele sau cu trenul.
Sistemul feroviar al Rusiei nu poate transporta mai mult de 2,5 milioane de oameni în Crimeea anual, informează Kommersant.
Trenul este oricum o opțiune neatractivă pentru mulți ruși care trăiesc în Urali și mai la est, deoarece călătoria poate dura câteva zile.
Iar unii din cei care ar putea opta pentru tren sau transportul rutier sunt îngrijorați de impactul războiului , spune rusoaica Aliona Bardovskaia, care locuiește în Crimeea din 2014 și ține un blog despre viața în peninsulă.
„Oamenii se tem că trecând cu mașina peste pod pot să rămână blocați, dacă podul este distrus” în cursul războiului, spune Bardovskaia.
Nesiguranța zilei de mâine
Alții, continuă ea, renunță la vacanțe din cauza nesiguranței financiare, de teamă că-și vor pierde locurile de muncă.
Experții estimează că economia Rusiei s-ar putea contracta cu până la 15% în acest an, iar șomajul ar putea crește semnificativ ca urmare a sancțiunilor drastice pe care Statele Unite și aliații occidentali le-au impus Rusiei, ca urmare a invaziei din Ucraina.
Războiul și sancțiunile au dus la o creștere a prețurilor pentru bunuri și servicii în Rusia de aproape 18% față de anul trecut, ceea ce reduce mult și posibilitatea hotelurile din Crimeea de a oferi prețuri atractive, ca să atragă clienții.
Deșert turistic pentru localnici
Luna trecută, autoritățile locale au ridicat nivelul avertismentului de securitate în Crimeea, invocând riscul unor „posibile provocări teroriste”. În peninsulă nu s-a raportat niciun incident. În schimb, în regiunile de sud ale Rusiei a avut loc un șir de explozii și incendii, soldate cu uciderea a cel puțin o persoană și rănirea altor zeci. Ceea ce a mărit și mai mult nesiguranța în regiune, otravă pentru orice regiune turistică.
Scăderea bruscă a turismului va fi devastatoare pentru mulți localnici, care câștigă o mare parte din venitul lor anual în timpul lunilor de vară, când lucrează ca ghizi, ospătari, vânzători sezonieri de suveniruri, sau în hoteluri.
„Pentru un număr mare de localnici, un sezon de vară bun este garanția că vor avea din ce trăi la iarnă. [Acum], toată lumea este nesigură” mai scrie Aliona Bardovskaia , blogger din Crimeea și colaboratoare a postului nostru de radio.