Linkuri accesibilitate

În prag de alegeri prezidențiale, guvernul propune soluții de majorare a pensiilor contestate de opoziție și specialiști


Majorarea pensiilor este unul din subiectele predilecte ale guvernului dar și al președintelui Igor Dodon.

Acesta este pe punctul să-și anunțe candidatura la un nou mandat. Iar majorarea promisă anul acestea era 10%, promisiunea făcută însă înainte ca pandemia de coronavirus să lovească puternic toate economiile din lume, inclusiv cea a R. Moldova.

În prag de alegeri prezidențiale, guvernul se grăbește să găsească o soluție pentru majorarea pensiilor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:34 0:00
Link direct

Confruntat cu realitatea unei crize economice, dar și cu riscul de a îndepărta un segment important al electoralului, și anume pensionarii, guvernul Chicu a găsit o soluție destul de alambicată. Care ar duce totuși la o majorare de 10% în total, susține premierul – aritmetica lui este însă pusă la îndoială de experți.

În acest an pensiile sunt indexate, adică majorate, , în premieră, de două ori pe an, nu doar în aprilie, ci şi în octombrie. Este o inițiativă mai veche a socialiştilor şi a președintelui Igor Dodon care promiteau anterior că acest mecanism va permite o majorare substanţială a pensiilor cu până la 20 de procente anual. Inițiativa a fost aprobată în februarie, dar cu unele modificări, strecurate tot de socialiști, care amendamente, potrivit economiștilor, mai reduc din elanul cu care se anunțase maorarea pensiilor. Inițial se propunea ca de indexări repetate, în octombrie, să beneficieze doar pensiile mici, sub minimul de existenţă, ceea ce ar fi permis o creştere cu 10 la sută. Ulterior s-a decis însă ca toate pensiile să fie majorate bianual, iar cuantumul indexării să fie raportat la inflația ultimilor trei ani doar în aprilie. În octombrie însă indexările să fie raportate la creşterea preţurilor din ultima jumătate de an, adică să fie mai modeste.

Guvernul a stabilit recent că de la 1 octombrie pensiile vor fi majorate cu 1,07 la sută, faţă de 4,8 la sută în aprilie. Totodată, executivul a decis să majoreze de la 700 la 900 de lei ajutorul unic pentru cei care au o pensie mai mică de 3 mii de lei, sporul fiind anunțat mai întâi de președontele Dodon, după care premierului i s-a încredințat să explice mecanismul tehnic.

Reprezentanți ai opoziției au calculat că după indexarea repetată în octombrie pensiile ar urma să crească în medie cu 20 de lei, faţă de aproape 100 de lei care ar fi fost posibilă dacă puterea nu strecura modificările buclucașe. Opoziția atrage atenția că guvernul şi preşedintele Dodon nu-și onorează promisiunea de a opera o majorare de minim 10 la sută.

Am văzut multe speculaţii la acest capitol

Respingând aceste critici, premierul Ion Chicu a declarat, luni, după tradiţională întrevedere cu şeful statului şi spicherul parlamentului, că majorarea efectivă a pensiilor în acest an va fi de aproape 10 la sută dacă se face însumarea indexărilor din aprilie şi octombrie cu ajutorul unic pe care cei cu pensii mici le primesc de două ori pe an: „Am văzut multe speculaţii la acest capitol, mai ales din partea celor care în anii precedenţi nu s-au prea străduit să indexeze pensiile. La 1 aprilie pensiile au fost indexate cu peste 4,8%, acum, conform legii, va fi cu 1,07 la sută, împreună va fi aproape 6%. Plus la aceasta pensionarii care primesc sub 3 mii de lei cumulativ vor primi 1600 de lei suport unic băneşti, 700 în ianuarie şi 900 acum. dacă considerăm ce a fost la 1 aprilie, la 1 octombrie plus suportul unic înseamnă o indexare de aproape 10 la sută pe parcursul întregului an.”

Aritmetica premierului este însă pusă la îndoială de fostul ministru al finaţelor Veaceslav Negruţă care susţine că e o manevră manipulatorie punerea la un loc a pensiilor şi a ajutoarelor unice. „Suplimentele electorale oferite unor categorii de pensionari sunt promisiuni în ajun de alegeri și dispar imediat după alegeri. Sunt un abuz și o formă deschisă de corupție electorală fără acoperire financiară legală. Aceste suplimente nu pot nu pot fi adunate la pensii pentru a calcula creșterile procentuale, pentru că aceste „suplimente”, ca formă și conținut, nu au nimic cu pensia”, a comentat Veaceslav Negruţă, expert economic la Transparency International Moldova.

Veaceslav Ioniţă
Veaceslav Ioniţă

Un alt economist, Veaceslav Ioniţă de la IDIS Viitorul spune că sistemul de pensionare este falimentat de ani buni şi trebuie schimbat din temelie, iar ceea ce încearcă acum autorităţile este să improvizeze soluţionarea problemei:

„Să indexezi corespunzător pensia nu ai de unde, pentru că şi aşa jumătate din fondul de pensii se menţine din bugetul de stat, să nu indexezi, nu poţi, şi atunci au făcut sistemul acesta mixt, pe de o parte indexarea, pe de altă parte subvenționarea celor mai săraci. Simplu spus – la toţi se indexează pe minim şi apoi pe cei mai săraci îi mai ajuţi o dată. Tot acest lucru se face din lipsă de resurse. Dacă fondul de pensii ar avea bani şi am fi bogaţi, indexezi pensia în conformitate cu creşterea medie a salariului. Când nu ai bani indexezi pensia pe minimum raportat la rata inflației. Guvernul încearcă să explice că ceea ce fac ei este bine. În opinia mea ei trebuie să fie mai sinceri cu cetăţenii şi să spună că în lipsă de bani, din banii puţini pe care îi avem, îi dăm la acei mai săraci.”

Banca Mondială constatase anterior într-o analiză că indexarea dublă a pensiilor ar putea spori deficitul şi aşa imens al sistemului de pensii din Moldova subminând sustenabilitatea fiscală a acestuia. Soluțiile recomandate de experţii Băncii Mondiale vizau, între altele, eliminarea scutirilor de la plata contribuţiilor sociale de care se bucură unele categorii, cum ar fi agricultorii, şi anularea pensiilor privilegiate de care se bucură judecătorii şi militarii.

Previous Next

XS
SM
MD
LG