„Fiecare pasăre pe limba ei piere”. Dacă ne gândim bine, proverbul nu se aplică doar păsărilor, ci și politicienilor. Numai că politicianul, când spune enormități sau minciuni, nu piere: se face de râs însă merge mai departe, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Scriitorul Radu Paraschivescu este, de mai mulți ani, un observator atent al vieții politice românești. Au rezultat de aici o serie de cărți în care analiza riguroasă se împletește cu umorul și în care politicienii se dezvăluie în primul rând prin limbaj. Nu alta este perspectiva din noua sa carte intitulată În lume nu-s mai multe Românii (Editura Humanitas). Titlul reia un vers (deși termenul de „vers” e prea pretențios) dintr-o poezie din anii ’80 a lui Victor Tulbure, scriitor ce era un devotat propagandist al Partidului comunist. Versul are o rezonanță specială astăzi, în plină ofensivă naționalistă a partidelor de guvernământ. Numai că Radu Paraschivescu adaugă un subtitlu care, jucând un rol de contrapunct ironic, anunță tonalitatea cărții: În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi).
De ce este România unică? Pentru că, printre altele, guvernul ei „are în componență analfabeți, plagiatori și sfertodocți”, iar camerele Parlamentului sunt conduse de persoane cu probleme penale. Apoi, pentru că politicienii fac declarații absurde și comice în același timp. Iată ce ne asigură premierul Viorica Dăncilă: „Sunt un om puternic, chiar dacă mulți au spus că sunt femeie”. În viziunea senatorului Șerban Nicolae, „Stalin și Churchill au fost doi criminali la fel de mari”. Bucuroși că Victor Ponta dă semne astăzi că-l dușmănește de moarte pe Liviu Dragnea, am uitat că același Ponta declara în 2014, când era prim-ministru, că așteaptă momentul când partidul va „prelua controlul politic asupra DNA”. Florin Iordache, omul care și-a pus în minte să facă harcea-parcea legile justiției, afirmă senin: „vă asigur că există o largă majoritate care a înțeles textele de lege fără să le citească”. Avocatul poporului Victor Ciorbea exclamă, satisfăcut: „Avem, slavă Domnului, destule persoane cu dizabilități”. Adina Florea, favorita ministrului Toader pentru a o înlocui pe Codruța Kovesi, mărturisește, spre stupefacția membrilor comisiei de concurs: „Eu nu am fost niciodată un procuror independent”. Radu Paraschivescu colecționează multe alte asemenea perle, emise nu numai de către politicieni ci și de către actori, ziariști, comentatori sportivi etc. Toate acestea arată că impostura s-a instalat temeinic nu doar la vârful puterii, ci și peste tot acolo unde contraselecția i-a îndepărtat pe cei competenți înlocuindu-i cu marionete aflate în grațiile coaliției de guvernământ.
Sigur, Radu Paraschivescu mizează pe efectul eliberator al râsului, dar în același timp cartea ne determină să ne punem o întrebare gravă: cum de s-a ajuns aici ? Sau, cum spune autorul însuși: „cum e posibil ca o țară care se laudă de două-trei decenii cu atâția olimpici internaționali la tot felul de concursuri, cu atâția inventatori tineri, cu atâția absolvenți străluciți, cu atâția eminențe într-o multitudine de domenii să ajungă pe mâna unor asemenea nulități ?” O întrebare căreia Radu Paraschivescu nu pare să-i găsească, cel puțin deocamdată, răspuns.
