„Numele meu este Fania Kaplan [1890–1918]. Am tras astăzi în Lenin. Am făcut-o cu bună știință. Nu voi spune de unde am revolverul. Eram hotărâtă să-l ucid pe Lenin de multă vreme. Îl consider un trădător al revoluției”. Numai că pe 30 august 1918, Fania doar l-a rănit pe liderul bolșevic, iar agenții Ceka s-au grăbit s-o imobilizeze. Avea să fie executată fără proces, la Moscova, pe 4 septembrie. Ca să nu rămână urme, trupul i-a fost ars. Avea 28 de ani. Regimul răspundea imediat prin „teroarea roșie”, execuții de ostatici, arestări preventive.
Cele două gloanțe din cele trei trase l-au rănit pe Vladimir Ilici în gât și umărul stâng. După unele surse, fragmentul din zona gâtului a putut fi extras complet abia în 1922. La o lună după tentativa de asasinat, Lenin suferea primul accident cerebral dintr-o serie care avea să-l însoțească până la moartea sa, pe 21 ianuarie 1924.
Tot după tentativa Faniei Kaplan, pe 3 septembrie, Ceka a emis un comunicat către toate marile orașe: „Planurile criminale ale dușmanilor clasei muncitoare sunt întâmpinate cu teroare în masă. Oricine posedă arme ilegale va fi împușcat pe loc. Asemenea instigatori la adresa puterii sovietice vor fi imediat arestați și trimiși în lagărele de muncă. Toți cei care participă la contrarevoluție vor pieri și vor fi distruși de sabia proletariatului revoluționar”. Până la sfârșitul lunii septembrie 1918, douăzeci și cinci de foști miniștri țariști și peste șapte sute de așa-zise „Gărzi Albe” vor ajunge în fața plutonului de execuție. Nori grei de neîncredere și denunțuri se abăteau cu repeziciune deasupra Rusiei.
Speculațiile în legătură cu gestul Faniei Kaplan nu au încetat până în zilele noastre. Să fi fost ea singura asasină sau să fi avut ajutoare? Există indicii și în acest sens. Cert este că totul s-a schimbat pe 30 august. În aceeași zi, M. S. Urițki, șeful Ceka de la Petrograd era asasinat. Se pare că anturajul lui Lenin a insistat ca acesta să-și anuleze anunțata vizită la fabrica de armament Michelson, însă bolșevicul a decis să meargă până la capăt. Și-a ținut obișnuitul discurs de 15-20 de minute, în fapt, un atac la adresa forțelor contrarevoluționare. În toate locațiile în care a ținut cuvântări, și-a încheiat prestația prin cuvintele „există o singură chestiune, victorie sau moarte!”.
Apoi, în vreme ce se întorcea spre mașina din curtea fabricii, s-au tras cele trei focuri care l-au culcat pe Vladimir Ilici la pământ. Două l-au atins, cum știm, un al treilea a rănit o femeie din apropiere. Comitetul Central al revoluționarilor socialiști a respins orice legătură cu atacul, însă bolșevicii au profitat imediat de ocazie pentru a-și ataca principalii rivali politici, proclamând că revoluționarii socialiști n-ar fi nici socialiști, nici revoluționari. Mai târziu, în iunie 1922, în timpul procesului-spectacol împotriva eserilor, aceștia din urmă vor fi acuzați oficial de complicitate la tentativa de asasinare a lui Lenin. La momentul august 1918, se știa despre Fania Kaplan că ar fi activat în numele CC al Partidului Socialist Revoluționar. Oare?
Zile la rând după atac, viața lui Lenin a atârnat efectiv de un fir de ață. A început să-și revină abia de pe 25 septembrie, când și-a continuat convalescența alături de Krupskaia în Gorki, un sat de lângă Moscova, unde o fermă folosea scopurilor private ale familiei. Recuperarea rapidă a lui Lenin a fost considerată un miracol de către presa bolșevică. Buharin, pe atunci redactor al Pravdei, a mers într-atât de departe încât să afirme că Lenin a refuzat ajutorul după atentat și, „cu plămânii găuriți încă scuipând sânge”, s-a întors imediat la treabă spre a se asigura că „locomotiva” revoluției nu se va opri. Zinoviev, într-un pamflet special pentru mase, anunța ceea ce avea să fie cultul personalității lui Lenin.
Istoricii sovietici au urmat versiunea oficială a amestecului eserilor în tentativa de asasinat și au presupus că suspecta Kaplan ar fi fost membră a acelui partid. Istoricii occidentali, pe de altă parte, au venit cu propriile interpretări. De pildă, Leonard Schapiro a respins acuzațiile din 1922 împotriva eserilor, dar a acceptat ideea unei Fania Kaplan socialist-revoluționară acționând pe cont propriu (The Origin of the Communist Autocracy). Un alt mare sovietolog, Adam Ulam, a acceptat în linii mari versiunea sovietică, dar a pus sub semnul întrebării atât afilierea de partid a Faniei Kaplan, cât și dovezile bolșevice ale „vinovăției” ei (The Bolsheviks).
Fapt este că femeile au jucat un rol proeminent în organizațiile teroriste ruse la începutul secolului XX. Maria Spiridonova (1884-1941), Fruma Frumkina (1873-1907) sau Dora Brilliant (1879-1909) sunt doar câteva din numele care au devenit legendare. Amy Knight a scris rânduri remarcabile despre femeile teroriste din partidul revoluționar socialist rus. La rândul ei, Fania Efimovna Kaplan (născută Roitman) a fost o tânără tipică pentru generația sa de radicali.