Mă uitam deunăzi la un moldovean intervievat de un jurnalist într-un centru raional. Omul acela avea 60 de ani, dar avea înfăţişarea unui octogenar. Dinţii din faţă îi lipseau cu desăvârşire, faţa îi era brăzdată de riduri adânci, gesturile sale trădau îmbătrânirea înainte de vreme. Am mai văzut oameni de 60 de ani în alte ţări şi pot să spun cu multă convingere că sexagenarii de pe alte meridiane arată altfel, arată mult mai bine. Şi optimismul li se citeşte în priviri, pe când sexagenarul bătrânicios din Moldova avea o privire golită de orice însufleţire, de orice speranţă. Era ca şi cum viaţa nu mai putea să-i aducă nimic notabil.
Am văzut în RM o sumedenie de oameni bătrânicioşi, oameni care par mai în vârstă cu cel puţin 10 ani şi am impresia că chestia asta nu e întâmplătoare. Am impresia că ceva aici, în spaţiul doinelor şi bunătăţii proverbiale, ne face să îmbătrânim prematur, să avem la 60 de ani înfăţişarea unor nonagenari. Poate apa pe care o bem e proastă? Poate solul e otrăvit? De ce unii rămân fără vezică biliară la 35-45 de ani? O fi de vină stresul generat de sărăcie şi de lipsa perspectivelor? De ce, la ţară mai cu seamă, o femeie de 50 de ani pare deja foarte-foarte bătrână şi obosită? Ce se întâmplă aici, în RM? De ce îmbătrânim prematur? De ce un octogenar din Italia poate fi mai ager şi mai vesel decât un sexagenar din RM?
Mi se pare că dincolo de această îmbătrânire înainte de vreme se ascund lucruri grave şi chiar deprimante. Ştie cineva de ce moldovenii sunt atât de bătrânicioşi?
